VIDEO | Incredibil! Oficial, în județul Olt sunt 78 de șoferi nevăzători care conduc legal pe șosele. Atenție când traversați pe zebră în Slatina!

Publicat: 19/10/2023, 19:10
Actualizat: 19/10/2023, 19:41

Cel puțin 78 de persoane din județul Olt, declarate ca nevăzătoare, deţin permise de conducere, conform scriptelor oficiale. Totul a plecat de la o simplă verificare a oltenilor care beneficiază de ajutoare de handicap, cerută de prefectul Mario de Mezzo. În urma „analizei” a rezultat că aproape 80 dintre cetățenii care solicitau ajutor de handicap aveau voie și să conducă legal.

Prefectul judeţului Olt a solicitat DGASPC Olt date statistice privind numărul persoanelor nevăzătoare din judeţ, care primesc indemnizații de handicap. Apoi, din datele analizate de Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule a reieșit că 78 de persoane din județul Olt, cu handicap vizual de grad 1 sau 2 – grave și accentuate, deţin permise de conducere.

Cine sunt orbii din administrație

În unele cazuri este vorba doar de fraudă, persoane cu handicap închipuit, dar în altele este chiar real. Există șoferi care fie au mituit oftamologii, fie i-au păcălit, în momentul de față nimic nu este clar.

„Sigur, în cazul unora este doar lipsa de preocupare pentru acest subiect. Dar am primit sesizări și informații clare că sunt și persoane cu astfel de indemnizații de handicap care conduc.

Problema pleacă de la o procedură disfuncțională. Medicii de familie sau specialiștii (oftalmologi) sunt cei care trebuie să anunțe poliția rutieră, nu comisia care acordă gradul de handicap”, susține de Mezzo.

Ce trebuie anulat, indemnizația sau permisul?

Din datele coroborate de la DGASPC, cu situația indemnizațiilor de handicap pentru nevăzători, reprezentanții serviciului permise au verificat CNP-urile în baza de date cu permise și au extras această evidență, specifică prefectul.

„Vom înainta aceste date către IPJ, cu două solicitări: să verifice individual această situație, fiecare caz în parte, și să ia măsurile legale care se impun. Sunt două feluri de măsuri: pentru cazurile în care persoanele sunt nevăzătoare și nu a fost solicitată anularea permisului de conducere – să procedeze la anularea acestora, dar pentru cazurile în care oamenii respectivi chiar conduc, adică nu au probleme de vedere atât de grave, dar primesc indemnizație, lucrurile se complică”, susține reprezentantul Guvernului.

Prefectul Mezzo a promis ca acest demers să fie impus în fiecare trimestru.

“Să solicităm de la DGASPC situația actualizată a persoanelor care primesc indemnizații de handicap grav sau accentuat pentru probleme de vedere și să le înaintăm către IPJ pentru verificări și măsuri”, a precizat prefectul Mario de Mezzo.

CITEȘTE ȘI: 

Imagini video INCREDIBILE surprinse pe A2: Un șofer ucrainean de TIR beat face slalom printre mașini / Camionul, destinat transportului de motorină

Puțini șoferi știu! Amendă de 1.160 lei pentru acest lucru banal făcut în trafic

Elena Ailuţoaei
Jurnalist de eveniment și investigatii, generatia presei anilor 2000. Licențiată în Comunicare Socială și Relații Publice la SNSPA, a devenit cunoscută mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor